Tratamentul acustic și izolarea fonică

NOTĂ: Musicians.ro nu oferă servicii de tratament acustic. Textul de mai jos are rol informativ.

 

De multe ori se face o confuzie când vine vorba despre tratamentul acustic și izolarea fonică, în sensul că nu se face diferența dintre cele 2 noțiuni:

  • Izolarea fonică (antifonarea) are rolul de a minimiza propagarea sunetului în afara unui spațiu
  • Tratamentul acustic are rolul de a îmbunătăți calitatea sunetului în interiorul unui spațiu

Astfel fixarea unor cofraje de ouă sau a unor panouri de burete pe pereți, oricât de profesionale ar fi, va avea un efect minim asupra izolării fonice a unei camere. Pentru a înțelege aceste aspecte trebuie să începem cu caracteristicile de bază ale undelor audio.

Despre decibeli

Sunetul se măsoară în decibeli (dB). Important de reținut este însă că decibelul  este de fapt un raport. Asta pentru că urechea umană nu percepe schimbul volumului unui sunet liniar, ci mai degrabă logaritmic. Adică aceeași diferență de presiune în aer aplicată la niveluri diferite va avea efecte diferite. Deci dacă îi cerem cuiva să ridice sau să scadă un volum cu câțiva decibeli, nu putem ști ce efect vor avea acei decibeli în plus sau în minus. De aceea raportăm volumul unui sunet la cel mai mic nivel considerat perceptibil de urechea umană, adică 0 dB SPL (Sound Pressure Level = nivelul presiunii sunetului).

Acum putem compara orice volum cu acest nivel considerat zero. Nu intrăm în detalii despre cum se calculează aceste rapoarte legate de presiunea efectivă a aerului, dar, ca idee, dublarea ca volum a unui sunet înseamna ridicarea nivelului cu 6 dB, 20 dB este un volum de 10 ori mai mare, iar 40 dB este un volum de 100 de ori mai mare. O muzică de 100 dB SPL este considerată ca având un volum mare. În jur de 120 dB SPL putem simți un disconfort în ureche, iar la 130 dB SPL urechea deja doare.

Revenind ușor la aspectele legate de izolarea fonică: rata maxima la care un sunet poate să scadă în nivel în timp ce vă îndepărtați de sursă este de 6 decibeli la dublarea distanței (înjumătățirea presiunii sunetului). Asta pentru că sunetul, cu aceeași energie, trebuie să acopere o arie mai mare – exact cum valurile concentrice din apă scad pe masură ce se îndepartează de centru. Dacă sunetul este concentrat sau apar reflexii, raportul va scădea sub 6 dB.

Tratamentul acustic

Sunetul creează unde care circulă prin aer în toate direcțiile, se reflectă de veioza de pe masă, de pereți și de orice altceva întâlnește în cale, pentru ca, în final, să ajunga la microfon. De cealaltă parte, sunetul iese din boxe, se reflectă din nou de aceleași obiecte și într-un final ajunge la urechile noastre. Într-o cameră mică reflexiile dureaza sub jumătate de secundă, iar în sălile mari durează până la câteva secunde, de unde și percepția mai clară a ecoului. Aceste reflexii nu pot fi calculate cu exactitate nici în ziua de astăzi, din cauza complexității structurii spațiului, de aceea este normal ca după aplicarea unui tratament acustic să fie necesare ajustări. Însă la nivel teoretic sunt câteva caracteristici pe care ne putem baza.

Ideea de bază atunci când vrem să captăm cât mai curat un sunet sau să îl audiem este să eliminăm ecoul deranjant și puternic din cameră, adică reflexiile târzii. Nu vrem să eliminăm de tot ecoul, pentru că sunetul nu se va mai auzi natural. Asta pentru că suntem obișnuiti să auzim sunetul în mediul în care este produs. Astfel reflexiile scurte chiar ajută la un sunet mai bun și inteligibil.

Un fenomen deranjant îl reprezintă undele ce intră în rezonanță. Am vorbit în articolul despre caracteristicile undelor audio că în dependență de frecvența unei unde, poate fi calculată lungimea acesteia. Suntem capabili să percepem undele cu lungimi între 17 mm și 17m. Între doi pereți paraleli aflați la o distanță de 4 metri va încăpea cu exactitate o undă cu lungimea de 4 metri, adică o undă la 42.4 Hz. Această undă, lovindu-se de pereți, va intra în rezonanță, creând aceeași formă de fiecare dată când circulă dintr-un sens în celălalt – presiune mare a aerului lângă suprafețele lovite și presiune mică între ele. Orice sunet la această frecvență va fi amplificat și va avea și o durată mai mare a ecoului.

Acest fenomen nu are loc doar între 2 pereți paraleli, ci în general într-o cameră, pentru că sunetul nu circulă într-o singură direcție. Imaginați-vă cum circulă o bilă pe masa de biliard și revine în locul din care a plecat. Similar circulă și sunetul, lovindu-se de pereți. Pentru a evita aceste unde rezonante, în primul rând trebuie alese bine proporțiile – evident că o cameră de forma unui cub este cea mai proastă alegere. Al doilea element ar fi evitarea suprafețelor paralele. Cu cât mai multe suprafețe sub unghiuri diferite aveți, cu atât mai bine. Undele rezonante vor găsi totuși o cale de a apărea la o anumită frecvență, oricât de complexă ar fi forma sub care se va reflecta în pereți. De aceea este nevoie și de un tratament acustic. Rolul materialelor absorbante este de a opri reflexiile, care creează un ecou mai lung dacă sunetul se lovește doar de obiecte rigide.

Cu cât o suprafața este mai absorbantă, cu atât reduce mai mult reflexia sunetului. Materialele textile sau vata minerală au cu siguranță un aport benefic în absorbția undelor, dar pentru a avea cu adevărat efect ar trebui să aibă grosimea de cel puțin un sfert din lungimea undei. Așadar putem deduce cu ușurință că un astfel de tratament ne va ajuta doar în privința frecvențelor medii sau înalte, neafectând prea mult bașii. Dacă ne limităm doar la aceste măsuri, camera va suna înfundat. Un alt tip de material folosit ar putea fi un panou sau o placă de lemn groasă de 5-20mm, care sa rezoneze la frecvențele joase și astfel să reducă reflexia acestora. Pentru a avea efect, panoul ar trebui montat la o distanță de câțiva cm de la perete, iar spațiul dintre perete și panou să fie sigilat. În combinație cu un material moale (textil sau vată minerală), panoul va absorbi un spectru larg de frecvențe. Pe piață există mulți producători de panouri absorbante profesionale, cum ar fi Auralex sau Vicoustic. Unele companii oferă chiar studiouri prefabricate, ce pot fi montate direct în spațiul dorit, avantajul fiind tratamentul acustic calculat și pregătit de specialiști.

La sălile de repetiții musicians.ro tratamentul acustic este combinat cu izolarea fonică în felul următor (peretele de gips-carton în exteriorul camerei flotante și materialul textil în interior):

Materialul textil de deasupra este suficient de gros pentru a absorbi reflexiile frecvențelor înalte din folia de plastic, care a fost pusă pentru a opri praful nociv ce ar putea ieși din vată.

Izolarea fonică

Am spus mai devreme că am folosit la sălile de repetiții un tratament acustic ce a fost combinat cu izolarea fonică. Nu vata este cea care absoarbe sunetul, ci masa relativ mare a cartonului asfaltat, combinată cu cele 2 straturi de gips-carton. Un sunet puternic nu poate fi oprit decât cu o masă suficient de puternică încât să oprească vibrațiile aerului cauzate de sunet. Materialele textile sau vata, oricât de groase ar fi, au un efect minim în izolarea fonică. Să presupunem că avem un strat atât de gros de vată încât să absoarsbă 75% din presiunea sunetului. 25% ar reuși totuși să pătrundă pe cealaltă parte. Pare bine, presiunea a scăzut la un sfert. Însă dacă vom calcula în decibeli, un sfert înseamnă 12 dB. Deci dacă avem în interior un sunet de 100 dB, afară vom avea 88 dB, ceea ce e enorm.

Pentru o izolare fonică eficientă avem nevoie de un material care să nu vibreze, dar care să reflecte sunetul. Caracteristicile de luat în calcul sunt:

  • Masa cât mai mare
  • O structură continuă (de evitat materiale poroase)
  • Lipsa defectelor – sunetul va ieși din cameră exact cum ar face-o și apa, dacă ar fi să umplem camera

Sunetul se transmite foarte bine prin vibrații, în special bașii, care au o lungime mai mare a undei, și care reușesc să pătrundă mult mai ușor în exterior. De aceea specialiștii apelează la camerele flotante. Aceste camere sunt izolate de spațiile în care sunt montate, astfel încât să nu transmită mai departe vibrațiile. Este și cazul sălilor de repetiții musicians.ro. Din păcate camerele nu pot fi suspendate în aer, cea mai bună soluție fiind montarea acestora pe un material care să preia șocurile: cauciuc sau burete foarte dens. La sălile de repetiții am tăiat benzi lungi din linoleum gros și poros, pe care le-am rulat până am obținut o grosime de aproximativ 10cm și le-am pus la distanțe de 1m sub bârnele de lemn pe care este montată podeaua. Nu există alte puncte de contact ale sălii cu restul incintei în care se află. Cu cât este mai mare grosimea materialului pus sub cameră, cu atât va absorbi mai eficient vibrațiile.

O atenție deosebită necesită geamurile, ușile și sistemele de ventilare. Tuburile sistemului de ventilare ar trebui să fie cât mai mari, pentru ca aerul să circule cu o viteză mică și să nu producă zgomot în interior, să aibă un traseu cât mai lung pentru a absorbi din sunetul care iese din cameră, și să fie pe interior căptușite cu materiale care să absoarbă sunetul. Ideal ar fi ca tubul să fie suspendat, pentru a absorbi din șocul transmis de undele de sunet.